Giulio Douhet

Giulio Douhet
Date personale
Născut	30 mai 1869(1869-05-30) Caserta, Campania, Italia
Decedat	15 februarie 1930 (60 de ani) Roma, Italia
Înmormântat	Campo Verano[*]​
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	ofițer militar aviator
Limbi vorbite	limba italiană[1][2]
Studii	Accademia militare di Modena
Activitate
A luptat pentru	Regatul Italiei
Ramura	Servizio Aeronautico
Ani de serviciu	1898 - 1926
Gradul	General-maior
A comandat	Battaglione Aviatori
Bătălii / Războaie	Primul Război Mondial
Ocupații ulterioare	teoretician al puterii aeriene și bombardamentului strategic
Modifică date / text

Giulio Douhet (30 m ai 1869 – 15 februarie 1930) a fost un general italian și teoretician al puterii aeriene^[3]. El a fost un susținător cheie al bombardamentului strategic în războiul aerian. A fost contemporan cu susținătorii războiului aerian Walther Wever, Billy Mitchell^⁠(d) și Hugh Trenchard^⁠(d).

În influenta sa lucrare din 1921, Il dominio dell'aria (Dominarea cerului), Douhet susținea că bombardamentele strategice – în special cele care vizau populația civilă și infrastructura – puteau zdrobi voința de luptă a unei națiuni. El credea că, provocând suficientă teroare și distrugere din aer, moralul populației civile se va prăbuși, forțând guvernul inamic să capituleze.

Teoriile lui Douhet au fost influente în epocă, deși eficacitatea strategiilor sale rămâne în continuare subiect de dezbatere.

Giulio Douhet s-a născut în Caserta, Campania, Italia, dintr-o familie de exilați savoiarzi care a emigrat acolo după cedarea Savoiei către Franța^{[4]: vii-viii}. A urmat Academia Militară din Modena și a fost numit ofițer de artilerie în armata italienă în 1882^[4]. Mai apoi, a urmat cursurile Institutului Politehnic din Torino, unde a studiat științele și ingineria^[5].

După începutul noului secol, Douhet a fost repartizat la Statul Major General și a publicat prelegeri despre mecanizarea armatei^[6]. Odată cu apariția dirijabilelor și apoi a avioanelor cu aripi fixe în Italia, el a recunoscut rapid potențialul militar al noii tehnologii. Douhet a văzut pericolele pe care le prezenta limitarea puterii aeriene de către comandanții de la sol și a început să pledeze pentru crearea unei forțe aeriene separate, comandată de aviatori. El a făcut echipă cu tânărul inginer de aviație Gianni Caproni^⁠(d) pentru promovarea dezvoltătrii puterii aeriene în anii următori^[6]

În 1911, Italia a intrat în război împotriva Imperiului Otoman pentru controlul asupra Libiei. În timpul războiului, avioanele au fost utilizate pentru prima dată în misiuni de recunoaștere, transport, localizare a artileriei și chiar în misiuni limitate de bombardament. Douhet a scris un raport despre lecțiile învățate în domeniul aviației, în care a sugerat că bombardamentul la altitudine mare ar trebui să fie rolul principal al avioanelor^[6]:3. În 1912, Douhet a preluat comanda batalionului italian de aviație din Torino și a scris o serie de Reguli pentru utilizarea avioanelor în război (Regole per l'uso degli aeroplani in guerra) – unul dintre primele manuale doctrinare de acest gen^[6]. Cu toate acestea, ideile lui Douhet despre puterea aeriană l-au transformat într-un radical. După un incident în care a ordonat construirea de bombardiere Caproni fără autorizație, a fost exilat la infanterie.

Când a început Primul Război Mondial, Douhet a început să solicite Italiei să lanseze o campanie masivă de înarmare, în special în domeniul aviației. „A obține controlul aerian”, spunea el, însemna a face inamicul „inofensiv”^[6]. Când Italia a intrat în război în 1915, Douhet a fost șocat de incompetența și nepregătirea armatei^[6]:5. El a propus construirea unei forțe de 500 de bombardiere^[4], care să lanseze 125 de tone de bombe în fiecare zi^[6]. Aceste bombardamente ar fi trebuit să scoată Italia din impasul în care intrase campania împotriva Austriei, dar sugestiile sale au fost ignorate^[4]. El trimis rapoarte superiorilor săi și oficialilor guvernamentali, criticând modul în care era condus războiul și susținând o soluție bazată pe puterea aeriană^[6]:5. Douhet a fost judecat de curtea marțială și condamnat la un an de închisoare pentru că a criticat liderii militari italieni într-un memorandum adresat guvernului^[4].

Douhet a continuat să scrie despre puterea aeriană din celula sa, terminând o lucrare despre puterea aeriană și propunând miniștrilor o flotă aliată masivă de avioane^[6]:6. El a fost eliberat și s-a întors la datorie la scurt timp după dezastruoasa bătălie de la Caporetto din 1917^[6]:6. Douhet a fost numit în 1918 în funcția funcția de șef al Biroului Aeronautic Central Italian^[4].

A fost exonerat în 1920 și promovat la gradul de general în 1921. În același an, a finalizat un tratat extrem de influent despre bombardamentul strategic, intitulat Il dominio dell'aria (Dominarea cerului) și s-a retras din serviciul militar la scurt timp după aceea. Cu excepția câtorva luni în care a ocupat funcția de șef al aviației în guvernul lui Benito Mussolini în 1922, Douhet și-a petrecut mare parte din restul vieții scriind lucrări teoretice despre impactul puterii aeriene militare^[4].

Douhet a murit în urma unui atac de cord în 1930, la Roma, Italia^[4][7].

În cartea sa, Douhet susținea că puterea aeriană era revoluționară deoarece opera în a treia dimensiune. Avioanele puteau zbura deasupra forțelor terestre, obligându-le pe acestea din urmă să își asume o importanță secundară. Imensitatea cerului făcea apărarea aproape imposibilă, astfel încât esența puterii aeriene era ofensiva. Singura apărare era o ofensivă bună. Forța aeriană care putea obține controlul aerian prin bombardarea până la distrugerea completă a forțelor aeriene inamice, ceea ce îi condamna pe inamici să suporte bombardamente continui. Controlul aerian însemna victorie.

Douhet credea în efectele bombardamentelor asupra Moral^⁠(d)ului populației și armatei. Puterea aeriană putea distruge voința unui popor prin distrugerea „centrelor vitale” ale unei țări. Armate terestre deveneau inutile, deoarece avioanele puteau să le survoleze și să atace aceste centre ale guvernului, armatei și industriei fără a fi pedepsite, un principiu numit mai târziu „Bombardierul va trece întotdeauna”. Alegerea țintelor era esențială pentru această strategie și el credea că cei care comandau forțele aeriene își vor dovedi valoarea prin alegerea obiectivelor potrivite pentru atac. Acestea variau de la o situație la alta, dar Douhet a identificat cinci tipuri de ținte de bază: industria, infrastructura de transport, comunicațiile, guvernul și „voința poporului”.

Ultima categorie era deosebit de importantă pentru Douhet, care credea în principiul războiului total< ref>Boyne, Walter J. (1 aprilie 2011). „Giulio Douhet: Apostle of Air Power” [Giulio Douhet: Apostolul puterii aeriene]. Air & Space Forces Magazine (în engleză). </ref>

Strategia principală prezentată în scrierile sale, modelul Douhet, este esențială în dezbaterile privind utilizarea puterii aeriene și campaniile de bombardament. Modelul Douhet se bazează pe convingerea că, într-un conflict, provocarea de pierderi mari prin bombardamente aeriene poate zdrobi moralul civililor. Acest lucru ar destrăma baza socială a rezistenței și ar presa cetățenii să ceară guvernelor lor să se predea. Logica acestui model este că expunerea unei mari părți a populației civile la teroarea distrugerii sau la lipsa bunurilor de consum ar afecta moralul civililor, determinându-i să renunțe la rezistență. Prin bombardarea centrelor civile ale inamicului, Douhet susținea că războiul ar deveni atât de teribil încât oamenii de rând s-ar ridica împotriva guvernului lor, l-ar răsturna printr-o revoluție și apoi ar cere pacea.

Acest accent pus pe ofensiva strategică l-a făcut pe Douhet să nu înțeleagă necesitatea organizării apărării aeriene sau a sprijinului tactic al armatelor terestre. În a doua ediție a cărții sale Il dominio dell'aria, el susținea că aviația tactică era „inutilă, de prisos și dăunătoare”. El propunea o forță aeriană independentă, compusă în principal din bombardiere cu rază lungă de acțiune și capacitate mare de încărcare. El credea că interceptarea acestor bombardiere era improbabilă, dar permitea existența unei forțe de avioane de escortă pentru a respinge avioanele de interceptare. Atacurile nu ar fi necesitat o mare precizie. La nivel tactic, el a susținut utilizarea a trei tipuri de bombe în succesiune rapidă: explozive pentru a distruge ținta, incendiare pentru a aprinde structurile avariate și gaze otrăvitoare pentru a ține la distanță pompierii și echipajele de salvare.

Întreaga populație s-ar fi aflat în prima linie a unui război aerian și putea fi terorizată cu bombardamente urbane. În cartea sa „Războiul din 19--”, el a descris un război fictiv între Germania și o alianță franco-belgiană, în care germanii au lansat raiduri aeriene masive de teroare asupra populației, reducând orașele la cenușă înainte ca armatele lor să se poată mobiliza. Deoarece bombardamentele ar fi fost atât de teribile, Douhet credea că războaiele ar fi fost scurte. De îndată ce una dintre părți ar fi pierdut controlul aerian, ar fi capitulat mai degrabă decât să înfrunte teroarea atacurilor aeriene. Cu alte cuvinte, forța aeriană inamică era ținta principală. O victorie decisivă în acest domeniu ar fi grăbit sfârșitul războiului.

• Război aerian
• Bombardament strategic
• Amedeo Mecozzi^⁠(d)

• Giulio Douhet, Command of the Air, traducere în engleză din1942
• Thomas Hippler. Bombing the People: Giulio Douhet and the Foundations of Air-Power Strategy, 1884-1939 (Cambridge University Press, 2013) 294pp. recenzie online
• David MacIsaac, "Voices from the Central Blue: The Air Power Theorists," in Makers of Modern Strategy from Machiavelli to the Nuclear Age, ed. P. Paret, G. Craig, and F. Gilbert (Princeton University Press, 1986)
• Robert A. Pape, Bombing to Win: Air Power and Coercion in War (Cornell University Press, 1996)
• Louis A. Sigaud, Air Power and Unification: Douhet's Principles of Warfare and Their Application to the United States, The Military Service Publishing Co., 1949